Televiziuni 4K România: Digi 4K a fost prima, dar ce ai disponibil acum?

Televiziuni 4K România: Digi 4K a fost prima, dar ce ai disponibil acum?

Probabil că până acum nu ai fost interesat de 4K. Sunt însă televiziuni 4K în România pe care ar trebui să le urmărești. Asta în timp ce pe YouTube sau Netflix e ceva obișnuit să consumi conținut de tipul acesta.
Televiziuni 4K România: când a debutat Digi 4K?
La final de noiembrie 2018, Digi a lansat prima televiziune românească 4K. Digi 4K a debutat pe 24 noiembrie și postul a fost gratuit pe perioada testelor. Din 1 februarie 2019, televiziunea Digi 4K a fost inclusă în pachetul serviciilor de cablu. Vine ca o extraopțiune pentru serviciul de televiziune prin cablu furnizat de RCS-RDS. Costă cinci lei pe lună, cu TVA inclus.
Cei care vor acest post TV trebuie așadar să-l aleagă cât fac abonamentul. Mai trebuie să aibă și un smart CAM. Trebuie introdus într-un televizor compatibil (unul care suportă o asemenea rezoluție). Canalul nu poate fi recepționat cu un receptor HD sau SD.
Ce vezi dacă alegi Digi 4K? Nu mare lucru. În general, poți urmări documentare, filme despre natură, clipuri video și meciuri de fotbal din Champions League și Europa League. Nu există filme sau emisiuni 4K.
A doua televiziune românească care a adus formatul 4K în România nu este una la care te-ai aștepta. Nu este nici ProTV, nici Antena 1, ci Travel Mix. Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat modificarea licenței Travel Mix în luna aprilie, iar postul a putut începe emisia în sistem Ultra HD sau 4K.
Postul a realizat această schimbare deoarece își propune să prezinte România turistică în imagini 4K. În acest sens, televiziunea Travel Mix produce o serie de emisiuni exclusiv în limba engleză pentru a duce la creșterea turismului de tip incoming (din afara țării).
Alte opțiuni de televiziuni 4K în România
Televiziunea Travel Mix 4K a început să emită, în teste, în rețeaua Ines din București la rezoluție ultra HD cu HDR. Postul are un program diferit față de Travel Mix HD și urmează să fie distribuit și altor operatori de cablu.

Asta nu e tot. Dacă ai un televizor 4K și vrei să prinzi mai multe canale 4K, fără Digi 4K, atunci poți să te abonezi la serviciul prin satelit al Orange sau să folosești o atentă satelită.

Prima variantă este mai simplă și constă în abonarea la Orange Home TV și prin solicitarea kit-ului extra canale. Dacă dorești acces la mai multe canale 4K, HD și chiar 3D atunci poți să alegi un pachet suplimentar kit extra canale. Instalarea acestuia costă, în acest moment, 10,91 euro. Kit Extra Canale se oferă gratuit doar la activarea de noi pachete (contracte noi) Family HD.

Dacă ai deja un abonament Orange TV și vrei kitul extra canale atunci poți să ceri instalarea acestuia în magazinele Orange. Poți achiziționa un singur kit pe cod de abonat, iar acesta se poate conecta doar la un singur televizor.

Ce canale 4K vezi astfel? Primești Fashion One 4K (în engleză), Insight UHD (engleză), Travelxp 4K Europe (engleză), Pearl TV (germană – teleshopping), QVC Deutschland (germană -teleshopping) și RTL UHD (germană).

A doua metodă prin care poți recepționa canalele de mai sus este prin achiziția unei antene satelit conectate la Astra 19,20E.
Trebuie să cumperi un motor HH, care are un preț de 200 de lei, o atentă satelit și un LNB (amplificator și convertor), dar și un receiver (DV-S2) care și el costă 200 de lei. Receiverul nu este necesar dacă televiziorul are un astfel de tuner încorporat. Per total, trebuie să dai peste 500 de lei pentru alte câteva canale 4K.

Articol preluat de pe https://playtech.ro/2019/televiziuni-4k-romania-digi/

Comentarii

Comentarii

Distribuie