Ce este un LNB ?

Ce este un LNB ?

LNB înseamna low-noise block downconverter, fiind un dispozitiv receptor montat pe antenele utilizate pentru recepție TV prin satelit. Acest LNB colectează undele radio de la antena. Denumit de asemenea LNC ( low-noise block ) sau chiar LND (​​low-noise downconverter), LNB-ul este uneori în mod greșit denumit LNA (amplificator cu zgomot redus sau low-noise amplifier ). LNB-ul este de fapt o combinatie de amplificator cu zgomot redus, mixer de frecvențe, oscilator local și amplificator IF.

Acesta primește semnalul de la satelit ( colectat anterior de o antenă ), apoi il amplifică si converteste blocul de frecvențe la un bloc mai mic de frecvențe intermediare (IF), astfel încât semnalul să poată fi transportat la receiverul de satelit, printr-un cablu coaxial relativ ieftin. Transferarea semnalului ( in forma originală ) de la antena spre receiver ar necesita o ghid de undă scump și nepractic.
LNB-ul este de obicei fixat fizic in fața antenei, pe unul sau mai multe brațe, in punctul focal.
( Spunem ca de obicei este LNB-ul montat in fata antenei, fiindca exista situatii cand e montat si in “spatele” antenei, cum e cazul antenei Cybertenna s64, probabil o antena bazata pe principiile Fresnel. )
Semnalul este preluat de la antena de un feedhorn și este trimis spre o secțiune a ghidului de undă. Un pin sau o sondă de metal iese în ghidul de undă în unghi drept față de axa si acționează ca o antenă, care transmite semnalul la o placă de circuit imprimat din interiorul casetei ecranate a LNB-ului, pentru procesare
Componentele LNB-uri sunt protejate de o carcasă foarte etansa, ferindu-le de umiditate si ingheț. Inghețarea unui LNB in interior, desi este foarte putin probabila, totusi se poate intampla daca orice tip de umiditate patrunde accidental in LNB, iar la temperaturi foarte joase devine un strat fin sau mai gros de gheața. Insa acest fenomen are loc de obicei doar la LNB-uri cu carcasa fisurata sau neetanșă, si doar daca LNB-ul nu primeste energie electrica.

De aceea, pentru a combate acest fenomen, multe receivere de satelit oferă opțiunea de a păstra LNB alimentat în timp ce receptorul este în stand-by. De fapt, cele mai multe LNB-uri sunt ținute alimentate, deoarece acest lucru ajută la stabilizarea temperaturii, prin disiparea căldurii din circuitele LNB-ului. Au existat modele de receptoare ( si probabil inca există ) la care LNB-ul rămânea incontinuu alimentat în regimul de stand-by al receiverului, astfel încât receptorul putea primi actualizări de firmware, actualizările electronice EPG, continut VOD, chei de decodare pentru vizionarea de conținut criptat.
Factorul de zgomot Semnalul primit de LNB este extrem de slab și trebuie așadar să fie amplificat înainte de a face conversia la frecvente mai mici. Amplificatorul cu zgomot redus al LNB amplifica acest semnal slab, adăugând prin amplificare un cat mai putin posibil zgomot la semnalul amplificat.
Calitatea unu LNB este mai bună cu cât zgomotul indus de LNB este mai mic. Acest zgomot este exprimat ca factor de zgomot (sau uneori ca temperatura de zgomot), reprezentand raportul dintre cantitatea de zgomot la intrare si la ieșire, în decibeli (dB). LNB-ul ideal ar avea o cifră de zgomot de 0dB. Fiecare LNB introduce ceva zgomot, deși designul inteligent, componentele scumpe si chiar mici reglaje individuale ale LNB-ului ( după fabricație ) pot reduce nivelul de zgomot la niveluri foarte scăzute. Fiecare LNB de pe linia de producție are un factor de zgomot diferit, din cauza toleranțelor de fabricație.

Factorul de zgomot prezentat in prospectul produsului sau scris pe LNB ( important pentru determinarea calitatii LNB-ului ) este de obicei relativ si nu prezinta exact performanță în întreaga gamă de frecvențe, deoarece factorul de zgomot nu este tipic pentru acel LNB si toate frecventele, ci o medie preconizata a lotului de producție. De aceea pot exista LNB-uri cu acelasi factor de zgomot, dar cu performante foarte diferite.
Achizitionarea unui LNB bun depinde si de noroc, mai ales in privinta LNB-urilor fabricate de firme mai putin cunoscute.
Polarizarea
Un alt element de discutat in privinta LNB-urilor este polarizarea, dar despre care vom detalia pe larg in alt articol. De retinut ca semnalele de satelit sunt difuzate, de obicei, folosind polarizari diferite pentru a maximiza numărul de transmisii efectuate pe aceeasi frecvență. Receiverul poate distinge între transmisii folosind aceeași frecvență, dar polarizare diferite. In lume transmisiile de televiziune prin satelit utilizează cel mai des polarizare verticală sau orizontală liniară, dar exista zone ( de exemplu in America de Nord ) unde pentru transmisii se utilizează polarizare circulară stânga sau dreapta circulară. În aceste ultime modele de LNB-uri “circulare”, ghidul de undă este realizat dintr-un material dielectric, care coneverteste semnalele circulare polarizate in semnal liniar polarizat vertical sau orizontal, incat sa fie tratat ca atare de receiver.
Tipuri de LNB
Au existat si exista mai multe tipuri de LNB-uri . In functie de frecventa pentru care sunt utilizate, pot fi de exemplu pentru banda Ku, cu variatia “Universal LNB” ( original ca denumire “Astra LNB”) si care este cel mai des utilizata si intalnita in Romania pentru uz casnic, banda Ka, banda C etc.
Pe langa LNB-urile single ( cu o singur iesire ) sau există si LNB-uri “multiple”, cum ar fi: – LNB-urile Dual / Twin / Quad / Octo ( LNB-uri cu un singur feedhorn si mai multe iesiri pentru conectarea la mai multe tunere de satelit)
– LNB-urile Quattro ( distribuie semnal catre orice numar de receivere, de la o antena comuna, dar nu poate fi conectat direct la receivere, ci printr-un multiswitch )
– LNB SCR/unicable ( transmite printr-un singur cablu semnal la mai multe receivere )
– LNB pentru fibră optica ( transmite semnalul spre receivere prin fibra optica, toate cele 4 sub benzi ale spectrului Ku fiind transmise simultan prin doua semnale simultane, printr-un convertor optic)
– LNB-uri monobloc ( este de fapt o unitate formata din doua LNB-uri pentru receptionarea a doi sateliti simultan apropiati, de exemplu Hot Bird 13°E si Astra 19.2°E, in general cu diferenta de 6 grade )
– LNB-uri Duo ( asemanatoare cu cele monobloc, dar pentru receptionarea satelitilor Astra 23.5°E si Astra 19.2°E ).

Sursa: https://www.hdsatelit.com/2013/03/ce-inseamna-lnb-factor-de-zgomot-si.html

Comentarii

Comentarii

Distribuie